Extinderea capacității de producție a materialelor de construcție

Fondată în 2019, Alphaterm este un producător moldovean de țesături din fibră de sticlă utilizate în construcții. Cu o investiție, finanțată printr-un împrumut de la Linia de Creditare EU4Business-BERD, compania și-a extins facilitățile de producție și gama de plase de diversă densitate pentru a satisface cerințele cumpărătorilor de pe piețele europene. În acest scop, compania a achiziționat o clădire industrială la Chișinău pentru a construi o instalație modernă de producție a țesăturilor din fibră de sticlă cu echipamente moderne. Investiția a creat o facilitate care îndeplinește cele mai înalte standarde de mediu, securitate  și sănătate  în muncă, și de calitate a produselor.

Proiectul a inclus achiziționarea mașinilor moderne de producție, compactoare de deșeuri, precum și măsuri de reconstrucție a clădirilor, cum ar fi izolația, încălzirea eficientă și un sistem de colectare a apei de ploaie.

Noua gamă de produse a atras deja interesul cumpărătorilor europeni, iar compania a semnat mai multe contracte de livrare în Europa, raportul calitate / preț fiind cel mai convingător factor. Respectarea standardelor europene de mediu, securitate  și sănătate  în muncă este un bonus suplimentar care satisface cerințele cumpărătorilor, reducând în același timp costurile de producție ale companiei prin economiile de energie realizate.

Întregul proiect a fost implementat în timpul pandemiei COVID. Aplicând măsuri stricte de igienă, compania a reușit să treacă prin această perioadă fără cazuri COVID în rândul angajaților și fără nici o întrerupere a continuității producției.

Grantul, finanțat la inițiativa EU4Business, a fost utilizat pentru achiziționarea de materii prime și a ajutat compania să mărească rapid producția noii game de produse în noua unitate de producție.

Suma împrumutului:

750.000 Euro

Valoarea grantului:

112.500 Euro

Investiția:

Mașini de producție, izolație clădiri, sisteme de încălzire eficiente, iluminat, colectarea apei de ploaie

Economia de energie

430,1 MWh/an

Reducerea emisiilor de GES

86,52 t CO2/an

 

Cookie Consent with Real Cookie Banner